Războiul clonelor pe PC-ul tău

, 08 Ian, 18:49

[galleria]

Sistemul de fișiere NTFS are cu mult mai multe posibilități decât cele oferite implicit de Windows. Pe orice sistem NTFS, un mic program freeware numit “Link Shell Extension” îți oferă posibilitatea de a crea clone (numite hard links) ale fișierelor și folderelor tale, direct din meniul contextual al Windows-ului.

Aceste clone nu sunt copii ale fișierelor sau scurtături. Fișierele clonate arată la fel ca fișierele normale (cu excepția unei mici săgetuțe albastre) și sunt de fapt instanțe multiple ale unui fișier, care duc la aceleași date stocate. Spre exemplu poți avea un fișier clonat pe desktop sau orice alt director din aceeași partiție. Oricâte clone ai crea, ele duc spre aceeași cantitate de date care este stocată o singură dată pe discul tău, dar are două fișiere care duc spre respectivele date. Oricare dintre clone ai deschide, vei accesa aceleași date, și dacă modifici, spre exemplu fișierul de pe desktop, se va modifica și celălalt fișier.

OK, se poate, dar cu ce te ajută asta? Ei bine, procesul de hardlink poate fi util atunci când principala ta metodă de organizare a fișierelor este într-o structură de foldere. Dar mai bine să luăm un exemplu: probabil ți-ai organizat MP3-urile pe foldere, fiecare reprezentând un album, în care ai toate piesele. Dar ce-ar fi dacă ai vrea să creezi un fel de folder „best of” care conține toate piesele tale favorite? În loc sa copiezi fișierele MP3 în acel folder (sau să folosești scurtături pe care playerele media s-ar putea să nu le recunoască) poți folosi clone hardlink astfel încât orice piesă din folderul “best of” va exista, în același timp, și în folderul “album” și în “best of”. În felul acesta, fișierele folosesc spațiu pe disc o singură dată și orice modificare ai face în tagurile/metadata unui fișier, se vor reflecta instantaneu în celălalt (pentru că sunt, de fapt, același fișier).

Programul poate crea și legături simbolice. Aceste Symbolic Links sunt suportate doar de Vista. Spre deosebire de hardlink-urile normale, care presupun ca și fișierul sursă si clona să fie pe aceeași partiție, Symbolic Links permit crearea de hardlink-uri pe alte partiții sau discuri.

Și mai util, mai ales când vrei să salvezi rapid un fișier undeva adânc în arborele tău de foldere, este să creezi hardlink-uri ale folderelor. Link Shell Extension oferă trei moduri de a face asta:

– Junctions: sunt clone directe ale unui folder (adică noul folder clonă este echivalent cu și arată aceleași fișiere ca originalul). Folderele Junction au un mic „lanț” peste icoana folderului pentru a putea fi recunoscute ușor.

– Hardlink clones: în acest caz nu folderul este clonat ci structura de foldere în care se află originalul și toate fișierele conținute de folder sunt și ele clonate.

– Volume mountpoint: oferă posibilitatea de a monta instantaneu un folder, dar merge doar în NTFS versiunea 5.

Chiar dacă pare complicat, după ce vei citi cu mare atenție documentația de aici vei constata că poți schimba din temelii modul în care îți stochezi fișierele și structurezi folderele. O clonă a unui folder te poate scuti de j’de mii de dublu click-uri și menține datele organizate.

Versiunea pentru Vista /7  a programului o poți descărca de pe PlayTech, pentru alte sisteme poți găsi versiunea corectă aici și nu uita să citești atent documentația.

Sursa: www.freewaregenius.com

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail