LG introduce pe piaţă televizoarele 3D Full LED

, 26 Mar, 14:00

LG LX9500

LG Electronics anunţă introducerea pe piaţa din Coreea a primului televizor 3D Full LED, model LX9500. Fiind primul televizor 3D Full LED, modelul LX9500 utilizează o structură inovativă de tipul backlight pentru a oferi consumatorilor o experienţă 3D unică prin imagini la o calitate ireproşabilă.

Luminat exact din spatele ecranului de o multitudine de LED-uri – modelul cu diagonala de 55 de inci (139 cm) încorporează 1200 de LED-uri – ecranul Full LED oferă o luminozitate  excepţională, ceea ce face ca imaginile afişate pe ecran să pară secvenţe din viaţa reală. În plus, prin rata de contrast dinamică de 10.000.000:1 şi tehnologia TruMotion 400Hz (480Hz), imaginile 3D oferite de LX9500 transportă telespectatorii direct în mijlocul acţiunii pe care o vizualizează.

Alături de beneficiile oferite de tehnologia avansată Full LED, design-ul inovativ al modelului  LX9500 a fost creat special tocmai pentru a amplica experienţa unică de vizualizare 3D pe care compania doreşte să o ofere consumatorilor. Prin design-ul elegant al seriei INFINIA, LX9500 nu doar atrage toate privirile datorită grosimii extrem de reduse de 22,3 mm, ci surprinde şi prin rama foarte îngustă de doar 16 mm, oferind astfel utilizatoriilor tot ceea ce au nevoie pentru a se bucura cu adevărat de noua experienţă 3D în propria locuinţă.

Modelul LX9500 utilizează ochelari ce încorporează tehnologia shutter (model: AG-S100), ai căror lentile se blochează în mod alternativ în funcţie de rata de refresh a ecranului. Ochelarii sunt confortabili, putând fi purtaţi o perioadă lungă de timp şi se încarcă prin intermediul conexiunii USB pentru a putea fi utilizati pentru o durată de până la 40 de ore.

Televizoarele 3D INIFINIA de la LG disponibile cu diagonalele de 47 şi 55 de inci, sunt introduse în primă fază pe piaţa din Coreea, urmând a fi disponibile ulterior şi pe pieţele din America de Nord, Europa şi CIS, dar şi în alte pieţe începând cu prima parte a lunii mai.

LG LX9500_

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail