18 ian. 2010 | 15:04

Epson EH-TW450: experiența gaming la superlativ

ACTUALITATE
Epson EH-TW450: experiența gaming la superlativ

[galleria]

„Mințile sclipitoare” de la Epson prezintă un videoclip mai aparte pentru demonstrarea capabilităților de gaming de care este capabil proiectorul EH-TW450. Cei de la Epson au realizat un videoclip care a fost publicat pe Youtube și care face public un nou concept denumit  Xtreme Gaming și care fost apreciat deja de peste 620.000 de utilizatori.

Sub conceptul Xtreme Gaming, Epson propune împătimiților de jocuri o altfel de experiență gaming care se desfășoară pe un ecran uriaș. Proiectorul EH-TW450 este o soluție extrem de versatilă pentru gaming-ul mobil sau pentru vizualizarea filmelor între prieteni. În videoclip, un jucător pasionat îmbracă un costum de „gaming extrem” și cutreieră străzile, cluburile sau acoperișurile blocurilor cu un proiector Epson EH-TW450 montat în față și o consolă Playstation 3 pe spate (ca un rucsac), pentru a găsi experiența ideală de gaming.

Prin aceast clip, cei de la Epson trag linie și strigă „Q.E.D”, reușind să demonstreze că nicio suprafață nu este prea mare pentru performanțele de proiecție ale modelului care are o rată de contrast de 3000:1 și o luminozitate de 2.500 de lumeni. Proiectorul poate reda imagini uriașe la o rezoluție de 720p, iar fațadele cladirilor, blocurile sau chiar străzile pot deveni locurile ideale unde jucătorii se pot desfășura în voie.

În plus, proiectorul este extrem de versatil datorită unei game extinse de conexiuni, compatibile cu toate consolele de jocuri și DVD playere. Dacă ai rămas inpresionat, modelul Epson EH-TW450 este disponibil și în România la un preț estimativ de 3.200 RON.