Command&Conquer: Tiberian Twilight – The End [Review]

Felul în care au tratat cei de la EA problema Tiberian Twilight demonstrează clar dorința lor de a încheia socotelile cu această franciză, jocul fiind o dezamăgire pentru majoritatea fanilor universului Tiberium. Acest ultim capitol se prezintă slab, spre mâhnirea tuturor, din toate punctele de vedere.

Crawlerele GDI

După cum bine știți, din beta sau alte surse, nucleul acțiunii este materializat într-o singură unitate/clădire: ”Crawler”, din care scoți tot felul de lucruri și prin intermediul căreia îți faci upgrade-urile împărțite în trei ”tier-uri”. Pentru a avea acces la aceste ”upgrade-uri”, tot ce trebuie să faci e să aduni niște cristale rătăcite, cu orice fel de unitate de infanterie.

O meteahnă ce o întâlnim din ce în ce mai des este conexiunea obligatorie la Internet chiar și pentru a juca modul single player. Desigur, acest inconvenient nu îi putea lipsi lui CNC4. În plus, trebuie să introduci parola de fiecare dată când pornești jocul, lipsind opțiunile de salvare a datelor și auto-login.

Campania single-player începe cu trei misiuni, un fel de tutorial, în care te acomodezi cu noua viziune EA asupra genului RTS. După ce parcurgi aceste misiuni va trebui să alegi între cele două facțiuni rivale GDI sau NOD și să acumulezi XP până la finalul campaniei, experiență fără de care îți va fi destul de greu să faci față în multiplayer dacă ai de-a face cu adversari de rang superior, iar tu ai la dispoziție doar unitățile și upgrade-urile tier I. Noi am ales NOD-ul, fiind foarte curioși cum îți va face Kane ”ieșirea”, în mod glorios ori pe ușa din spate. Din păcate, ne-a luat doar cinci ore să aflăm deznodământul, ore petrecute decent când vine vorba de grafică, unități/upgrade-uri deschise treptat și gameplay, având pe fundal muzică antrenantă, sau în disconfort urmărind clipurile de o cruzime deosebită. Când spunem cruzime, rugăm a nu se înțelege violență fiindcă nu la asta ne referim ci la ”actorii” lipsiți de talent, pe care stau uniformele militare ca pe gard, la replicile de telenovelă și la decorurile deplorabile înghesuite într-o debara.

Efectul ”Containerul Albastru” înainte-dreapta, după-stânga

Grafica drăguță nu aduce nimic ieșit din comun pentru un joc din 2010, poate doar animații specifice pentru crawler și unitățile de mari dimensiuni avariate și schimbarea de look atunci când o unitate intră în posesia unei cutii albastre. Tot legat de grafică, putem spune că ea nu prezintă nicio diferență față de CNC-ul precedent. Jocul rulează la detalii maxime și rezoluție 1440×900 cu 30FPS blocate de dark side probabil, pe o configurație Core2Duo 8400, 8800GT, 4GB RAM și platforma Windows 7 64bit. Scurt pe doi, singurul lucru care ne-a plăcut la campania NOD a fost finalul, fiindcă a sosit, pe de o parte (după numai cinci ore ce-i drept), și deoarece este surprinzător, pe de alta.

Unități anti-Avatar

Sceptici că misiunile GDI ne vor schimba părerea despre acest joc, am trecut direct  la multiplayer. Cu regret vă informăm că nici aici nu am găsit ceva interesant, ci doar câteva hărți în plus față de beta (doisprezece hărți 5v5), același unic mod de joc (domination) în care trebuie să capturați și să apărați minim trei din cele cinci puncte de pe hartă pentru a câștiga jocul, aceleași bug-uri și deconectări aleatorii și același număr maxim de command points. Dacă vă plăcea să vă faceți douăzeci de tancuri Mammoth sau cam tot atâtea Planetary Assault Carrier și să plecați în vizită prin vecini lăsând în urmă teren bun de asfaltat, lăsați-o baltă, deoarece acele command points-uri în număr de 50, în cazul unui 5v5, nu vă permit acest lux. În această situație nu vedem rostul grupării unităților, fiind un joc gândit doar pentru maus, cu cealaltă mână putând scrie liniștit sms-uri.

Ce studii are Gabriela Firea. Puțini știu asta despre ea

Când se schimbă, de fapt, cauciucurile de iarnă. Nici să nu vă gândiţi

Ce-i place Titanului

Simplitatea este sporită de încă un amănunt. Selectând o unitate inamică jocul îți ”spune” exact ce unitate din arsenalul tău este eficace împotriva acelui adversar. Mai mult, având selectat un singur tip de unități, îți apar ținte pe victimele favorite. Multi-Player-ul se bazează foarte mult pe ”tactica” echipei și nu a individului. Dacă în CNC3 aveai o bază full-option și, la nevoie, puteai să-i faci apărare unui coleg mai oropsit ori chiar să câștigi un meci de unul singur, în CNC4 degeaba aperi un punct din răsputeri dacă ceilalți coechipieri nu ies la bătaie. Nici problema inginerilor infernali din beta nu a fost rezolvată pe deplin, două tancuri cu zece ingineri în spate făcând în continuare ravagii pe hartă. O altă problemă care generează haos este că nu știi cui îi aparține fiecare unitate (aceleași culori, niciun nume), așa că stai și te uiți cum unitatea ”fantomă”, ce stă uitată cu cristalul mult dorit în spate, blochează respawn-ul unui alt cristal când ai neapărată nevoie de un upgrade. Dacă nu ați jucat beta-ul ar fi bine să știți că puteți alege doar între GDI și NOD, fiecare cu trei tipuri de Crawler: Asalt, Apărare și Suport.

La plimbare cu Mastodonul și fântâna cu upgrade-uri

Păcat, mare păcat că povestea Tiberium s-a încheiat în acest fel. Campanii scurte cu filmulețe inter-mission afectate de recesiune și multiplayer care cu greu poate fi numit RTS. După ce și-au petrecut ore bune în compania lui CNC3, un joc foarte reușit după părerea noastră, mulți fani se așteptau ca Tiberian Twilight să primească statutul de Grand Finale, însă jocul se situează mult sub așteptări, fiind creația unor oameni preocupați mai mult de cifre decât de calitate.