Cine nu papă stick, nu papă nici… eliberare

, 03 Mar, 16:09

papabunPoliția din New York a prins o bandă de infractori care se ocupau cu falsificarea cardurilor. Asupra unuia dintre ei, pe numele său Florin Necula (halal nume de american…), a fost găsit un stick de memorie Kingston plin cu informații despre întreg sistemul de falsificare, dovezi extrem de utile pentru anchetatori. Nimic neobișnuit până aici, dar circul abia acum începe… Aflându-se într-un birou al serviciilor secrete americane, Florin Necula s-a repezit asupra stick-ului care îi fusese confiscat și spre stupefacția anchetatorilor l-a înghițit instantaneu.

La patru zile de la incident o echipă de doctori a fost autorizată să „repare” actul de inconștiență al acuzatului.

Contactat de americani, un reprezentant Kingston a declarat că nu se știe dacă datele pot fi afectate de călătoria stick-ului în stomacul infractorului pentru că este o situație fără precedent.

Momentan, presupusul român este închis pentru falsificare de carduri și pentru acuzația de obstrucționare a justiției „prin înghițirea dovezilor”…

Eu stau și mă întreb ce ar fi făcut eroul nostru dacă datele erau pe un hard extern, telefon sau laptop, dar probabil cu puțin efort ar fi găsit vreo soluție…


Sursa: Gizmodo

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail