Mouse-ul cu 18 butoane, un monstru la pândă

, 16 Dec, 09:57

mouse 18

Nu e vorba nici de imaginaţia debordantă a vreunui puşti de clasa a doua pus să creeze ceva la ora de desen şi nici de un ultra-performant instrument cu precizie militară, numai bun de dat headshot-uri la kilometri distanţă. Invenţia din fotografie este destinată unei aplicaţii absolut banale în comparaţie cu complexitatea perifericului, mai precis cu OpenOffice. WTF? Mda, îţi înţeleg reacţia.

WarMouse Meta, pentru că aceasta este compania care poate fi acuzată pentru struţo-cămila asta de periferic, a anunţat încă de vreo lună că are în plan lansarea unui mouse dotat cu 18 butoane, dar probabil că nu mulţi au fost cei care i-au luat în serios. Acum, odată cu apariţia detaliilor şi a imaginii edificatoare, reacţiile variază între şoc total şi crize de râs isteric  (iar probabil doi-trei tocilari, care au visuri erotice cu spreadsheet-uri de calcul tabelar, sunt în extaz).

Cu gândul la acurateţea absolut necesară operării într-o suită Office, geniile de la WarMouse au considerat că mouse-ul nu poate funcţiona altfel decât cu un senzor optic capabil de 5600 DPI (din nou, WTF??), o memorie flash internă de 512 kb şi suport pentru macro-uri de 1024 caractere. Pentru un mouse destinat OpenOffice (cel puţin asta susţin producătorii că ar fi destinaţia principală a şoarecului) mi se pare exagerat rău de tot. Cu asemenea dotări hardware, orice gamer s-ar declara satifacut, doar cele 18 butoane ar putea să te cam încurce în plus pe lângă tradiţionalele taste WASD.

Să comparăm totuşi scenariile: un mouse pe care tastele sunt mai dese decât pistruii (sau coşurile, depinde de posibilităţi) pe faţa unui puşti roşcovan, taste nemarcate în vreun fel, deci practic identice, a căror apăsare nu pare să fie altfel decât însoţită de un click sinistru, iar întreg deranjul te mai şi costă vreo 75 de dolari. În celălalt colţ al ringului: oricare mouse “normal la cap”, cu un număr de butoane cuprins între 3 şi 7, aspect îngrijit, pretenţii financiare rezonabile, compatibilitate extinsă cu aplicaţii şi jocuri de provenienţe vaste, caut utilizator la fel de “normal la cap”. Parcă al doilea scenariu sună mai bine…


Sursa: The Inquirer

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Vali

O Doamne 🙂

ar trebui sa vina si cu un video – ghid de utilizare 😀

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail