Instalare Windows 7/Vista de pe USB Stick

, 01 Dec, 12:26

Se poate întâmpla oricui să-i ”crape” winu de pe laptop în timpul unui voiaj și cum o nenorocire nu vine niciodată singură ce te faci când observi, scrâșnind din dinți ca nici dvd-rom-ul nu mai funcționează ori ți-a plesnit dvd-ul Windows-ului ținut printre bagaje. În continuare vă vom prezenta o soluție destul de simplă și testată de noi, de a pune Windows-ul pe un USB Stick.

Pentru a începe aveți nevoie de un Stick de 3-4 GB, de DVD-ul Windows și să fiți siguri că placa de bază oferă posibilitatea boot-ării de pe USB. Dacă sunteți mai stângaci când vine vorba de calculatoare, vă sugerez să vă salvați fișierele importante (fotografii, salvări, bookmark-uri, fișierele de pe desktop, etc.) de pe hard pe dvd-uri sau alt mediu de stocare extern pe care să-l deconectați de la PC. De asemenea nu uitați să vă salvați datele de pe USB Stick-ul ce urmează să-l folosiți, deoarece acesta urmează a fi formatat, prin urmare veți pierde toate datele de pe el.

Pasul 1. Formatarea USB Stick-ului

1. Conectați Stick-ul la PC.

Fereastra Command Prompt

2. Porniți o fereastră Command Prompt (cmd) ca Administrator (Start -> All Programs -> Accessories -> Click dreapta pe Command Prompt și click pe Run as administrator).

Diskpart

3. Aflați numarul alocat Stick-ului cu următoarele comenzi: ”diskpart” apoi ”list disk

4. Formatați Stick-ul tastând următoarele comenzi, pe rând, în fereastra Command Prompt, și înlocuiți caracterul # cu numărul aflat anterior

select disk #
clean
create partition primary
select partition 1
active
format fs=NTFS (va dura ceva timp, aveți răbdare)
assign
exit

Nu închideți încă fereastra Command Prompt.

Pasul 2. Scrierea sectorului de boot pe Stick (Faci stick-ul boot-abil)

1. Introduceți DVD-ul cu Windows 7/Vista
2. Intrați în directorul ”boot” de pe DVD (în fereastra Command Prompt tastează „cd litera unității DVD :\boot” ex. „cd f:\boot„)
3. Tastați comanda ”bootsect /nt60 litera Stick-ului:” ex. ”bootsect /nt60 g:”.

Puteți închide fereastra Comand Prompt. Ce a fost mai greu, a trecut. Acum tot ce vă rămane de făcut este să copiați conținutul DVD-ului Windows pe Stick printr-un simplu Copy&Paste. Restartați calculatorul, setați ordinea de boot-are (USB să fie prima opțiune) și succes.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Decianu Adrian

Mersi pentru informatie, foarte folositoare avand in vedere ca e mai usor sa tii stick-ul dupa tine cu tot felul de informatii decat cu o gramada de cd-uri.

Un tutorial despre cum poate fi facuta o instalare de Windows 7 in format .iso dupa stick, avand in vedere ca rulez Windows xp Sp3, poate fi facut? Mii de multumiri celui care poate un tutorial de gen (detin un netbook, cdromul nefiind inclus printre componentele acestuia)!

Dragos Zaharia

Procedura este aceeasi, singura diferenta este ca vei incarca iso-ul in daemon tools (sau alt program de emulare) si alegi virtual drive-ul drept sursa.

Pentru a nu va complica prea mult, urmariti tutorialul de mai jos!

1. O sa aveti nevoie de un Pc cu DVD-rom in cazul in care aveti Windowsul pe un DVD (original, bine’nteles, no warez :))
2. Downloadati MagicISO aici – http://rapidshare.com/files/351800682/MagicISO.rar.html
3. Faceti o imagine a DVD-ului cu ajutorul MagicISO, pentru mai multe detalii cititi (minime cunostinte de engleza, sunt absolut necesare) aici: http://www.magiciso.com/howto/howto.htm
4: Aveti nevoie de un stick minim 4 gb
5. Downloadati Windows 7 USB/DVD Tool aici: http://store.microsoft.com/Help/ISO-Tool
6. Instalati Windows 7 USB/DVD Tool
… de aici, crearea unui USB bootabil cu Windows 7, este ”floare la ureche” 🙂
7. Restart, in majoritatea cazurilor apasati F8, inainte de bootarea in Windows, si alegeti din Boot Menu, stick’ul dvs!

daca nu am fost destul de explicit, astept nelamuririle dvs!

creditele imi apartin! 🙂

Din pacate, nu pot edita postul de mai sus! Trebuie sa completez ca tutorialul de mai sus, in care este utilizat CMD’ul, este INUTIL, in cazul in care folosesti Windows XP!
Pentru cei care vor trece de la Xp la 7, urmariti pasii descrisi de mine!

Intrucat nu toate OS vin cu diskpart inclus, pune la inceput mentiunea de a downloada prima data diskpart de la: http://www.microsoft.com/download/en/details.aspx?displaylang=en&id=23711

O posibilitatefoarte buna,pe care am folosit-o si eu cu succes este de a descarca de pe Microsoft Store programul”Windows 7 USB DVD Download Tool”,insa trebuie sa ai windows-ul salvat intr-un fisier ISO si dupa aceea se poate creea windows-ul boot-abil de pe USB

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail