Controllere care schimbă regula jocului

, 26 Noi, 18:25

Imaginația debordantă a creatorilor de jocuri se întâmplă uneori să aibă un echivalent la fel de neașteptat în lumea creatorilor de dispozitive de input. Fie că este vorba de controllere dedicate unui anumit titlu, sau creații perene, pe care mulți jucători le folosesc ani buni, toate aceste dispozitive au fost create cu un singur scop, pe care şi l-au atins cu mai mult sau mai puțin succes: acela de a e extinde cumva şi către lumea fizică experiențele din lumea virtuală. Vă propun o incursiune în această lume, dar și o mică excursie pe aleea amintirilor, întrucât mulți dintre voi ar putea avea flashback-uri. Fiind un subiect cu greu epuizabil, nu ezitați să-l lungiți cât vreți, cu propriile voastre amintiri, la secțiunea de comentarii.

Emotiv EPOC

Telechinezie sau telechinezărie?
Pe baza celor mai noi descoperiri din domeniul tehnologiilor neurale, compania Emotiv este pe cale să lanseze o nouă și revoluționară interfață pentru interacțiunea cu computerul. Emotiv EPOC folosește un set de 14 senzori salini, cu care captează semnalele electrice produse de creierul uman, pentru a detecta nici mai mult nici mai puțin decât gândurile, sentimentele și expresivitatea jucătorului, conectându-se wireless la majoritatea PC-urilor. Sistemul include o cască pe care sunt montați senzorii și un giroscop care generează informații optimizate de poziționare a cursorului și a camerei. De peste un mileniu omul visează să poată controla obiecte cu puterea gândului. Ei bine, de Crăciun acest lucru va deveni posibil. Deocamdată numai la americani (I know…).

mLani MoBi

Pentru gameri PC… neconsolați
Puntea dintre lumea PC și cea a consolelor PS3 o reprezintă acest mouse/stick analogic, care va permite chiar și celui mai înrăit gamer de pe PC să se obișnuiască mult mai rapid cu sistemul de control de pe console. Denumit MoBi, acest mouse taie pe jumătate, practic, controllerul de PS3. Conectat la un PS3, mouse-ul va controla mișcările prin butoanele și jostick-ul montate pe laterala stângă, iar mișcarea normală a mouse-ului va suplini funcția joystick-ului din dreapta al controllerului clasic de PS3. Desigur, e nevoie și de o suprafață pe care să-l miști, dar nu e mare lucru să pui un mousepad pe canapeaua din sufragerie. Conectat la un PC, mouse-ul funcționează ca orice alt mouse laser, dar are și tastele WASD mapate pe stick-ul analogic. Dacă ți-a luat ceva vreme să te obișnuiești cu controllerul de PS3 (și mie mi-a luat) probabil că nu vei vrea așa ceva, dar dacă lipsa mouse-ului era singurul lucru care te ținea departe de console, orizontul tău de gamer tocmai s-a mărit exponențial.

Pune osul la treabă
GameRunner este, contrar aparențelor, un controller de jocuri. Dar și o fuziune a tehnologiilor de fitness cu echipamentele destinate jocurilor video. 99% transpirație și 1% inspirație? Cam da. Orice First Person Shooter va căpăta noi dimensiuni cu un astfel de controller. Până acum jocurile presupuneau ore în șir de inactivitate fizică, la ale cărei efecte asupra sănătății nici nu vreau să ma gândesc. GameRunner îți pune sângele în mișcare la propriu și vei arde calorii pe bandă rulantă. Dacă până acum alergai ca bezmeticul, omorând tot ce mișcă, poate acum vei aprecia un pic și peisajele, la care au muncit pe brânci o turmă întreagă de programatori. Dacă va prinde chestia asta, va trebui să adaptăm un pic un vechi proverb: un FPS pe zi ține doctorul departe.

MW2 M4

Nopți albe (mă rog, verzui) cu MW2
Call of Duty: Modern Warfare 2 are și o așa-numită „prestige edition” care include o pereche de ochelari pentru vedere nocturnă, cărora tot „night vision goggles” o sa le zic, că sună mult mai bine. Se pare că tot pachetul va costa cam 150 de dolari, e drept, dar, man, ai night vision goggles funcționali! Cât de funcționali, abia aștept să văd. Mai multe detalii nu sunt disponibile încă, iar mai jos poți vedea „despachetarea” oficială, comisă de „gurul” comunității Infinity Ward, Robert Bowling. Tot el a emis recent și un tweet care i-a pus un pic pe jar pe fanii Modern Warfare 2. Și anume că dezvoltatorii discută posibilitatea producerii unui controller dedicat pentru MW 2. Probabil nu va arăta ca o carabina M4 ca în poza alăturată (deși ar fi mers de minune cu ochelarii), ceea ce probabil că e bine, că ar fi fost tare ciudat să ții în brațe așa ceva, dar și rău, că tare ar fi fost cool să ții în brațe așa ceva. Nu le poți avea pe toate…

NERF Switch Shot EX-3

Have a blast! Have another one…
Din toată povestea asta nu prea avea cum sa lipsească un controller de Wii, nu credeți? Și m-am gândit la unul cu adevărat spectaculos, un blaster care vine la pachet cu NERF 2: N-Strike Elite, un excelent shooter produs de EA pentru platforma Wii. Noul și îmbunătățitul blaster NERF Switch Shot EX-3 are bineînțeles un locaș pentru Wiimote, dar și un atașament special “Red Reveals” care îți permite să detectezi punctele slabe ale inamicilor, să decodezi mesaje secrete și să descoperi tot felul de elemente ascunse ale jocului. Nu e chiar o amintire, că abia s-a lansat, dar își cam merită locul aici.

Xbox 360 Messenger Kit

Are u talking to me? Huh?
Arată suficient de neobișnuit pentru a ocupa un loc în acest post, dar nu în scopul acesta a fost creat. Chat-ul cu prietenii sau cu familia pe Xbox LIVE devine cât se poate de simplu folosind Xbox 360 Messenger Kit. Acest dispozitiv se integrează perfect cu designul controllerului de Xbox, oferind o tastatură completă, literalmente la îndemână, pentru orice jucăuș. Surplusul de greutate este aproape neglijabil, dar cel de funcționalitate va fi mult apreciat de gameri. Controllerul își menține intacte toate funcțiile cu care erai obișnuit și tot ansamblul este la fel de portabil ca orice controller obișnuit. Messenger Kit include și un Chatpad, precum și un headset Xbox 360. Și unde mai pui că are și taste iluminate, deși eram deja sedus, încă de la prima poză.

Resident Evil 4 Chainsaw

Somnul gamerului naște monștri
Versiunile pentru Game Cube și PS2 ale lui Resident Evil 4 au fost acompaniate și de un controller cât se poate de sugestiv, creat de Nuby Tech, care l-a dotat și cu o placă de sunet, pentru realism suplimentar. Fierăstraul mecanic – știe orice puștan – este aspirina zombie-ului. Adică îl face bine. Și, cum iarăși toată lumea știe, un zombie bun e un zombie mort. Ceea ce e cam pleonasm. Sau ar fi dacă ar exista zombies. Care probabil există, că n-ar fi făcut ăștia atâtea filme cu ei. Dar noi nu trebuia să știm asta, că producția de fierăstraie mecanice e insuficientă și s-ar face panică… Whatever! Măcar pe Game Cube sau PS2, supraviețuirea e garantată :).

Fire Dragon USB

Călărește dragonul
„Ride the dragon” poate să însemne literalmente asta: să călărești un dragon, de preferință într-un RPG dotat cu așa ceva din abundență. În buletin, dragonul în cauză se numește Fire Dragon USB Gamepad și profesia lui de credință este cea ce controller de Xbox, pe care și-o îndeplinește în condiții de surprinzătoare ergonomie a amplasării butoanelor. Se și cutremură în fața confraților săi grație feedbackului cu vibrație și merge și pe PC. Ce să mai, e controller în toată regula.

Wii Lightsaber

Lightsaber pentru Wii. Cum e și normal
Deci, avem Star Wars. Avem și Wii. Avem Start Wars pe Wii? Avem. Ce mai lipsește? Era la mintea cocoșului, nu? Ei bine da, atașament Light Saber pentru Wiimote, vorba americanului, face o gramadă de sens. Și nu e un simplu neon, ci are funcții power up/down iar iluminarea este asigurată de 22 de LED-uri ultra-strălucitoare. Este partenerul perfect pentru versiunea de Wii a jocului Star Wars: The Force Unleashed. Și chiar dacă o ai mai mică decât a unui Jedi, măcar nu lovești bibelourile cu ea.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

excelent articol, hai ca esti glumet 🙂
GameRunner … whoaaa, si eu vreau asa ceva, as scapa de gura toti celor care ma critica pentru ca ma joc prea mult.

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail