Assassin’s Creed II, jocul pe care nu vrei să-l mai termini

, 01 Dec, 11:19

N-au trecut decât câteva ore de când am descoperit misterul final al Assassin’s Creed II, iar entuziasmul pe care mi l-a creat o poveste atât de atent gândită mi-era străin de ceva vreme. Recunosc că aveam așteptări foarte mari de la această continuare a jocului, în condițiile în care chiar și mult mai simplistele aventuri ale predecesorului Altair, eroul primului episod, mi s-au părut incitante. “De vină” să fie oare plasarea subiectului într-o eră puțin încercată de creatorii de jocuri? Mai mult ca sigur toate conspirațiile și mai ales intrigile care aduc în centrul discuției temele religioase au partea lor de contribuție la un tot unitar bine construit, o poveste care te absoarbe de la început și care te mână să-i descoperi fiecare nou capitol.

Assassins-Creed-2aPreview-ul scris  tot de mine acum mai bine de două săptămâni îmi dau seama acum că nu face decât să descrie extrem de schematic noutățile pe care designerii și inginerii Ubisoft le-au pus în practică în această a doua parte a unui joc extrem de apreciat deja. Toate aceste modificări, de la introducerea sistemului economic, până la descifrarea simbolurilor ascunse, până chiar și coloana sonoră a jocului, care susține scenele cele mai tensionate sau menține un ritm molcom și “ușor medieval” în periplurile prin Republicile Florența, Veneția și Roma, toate sunt elemente cheie care te fac să parcurgi aventura cu sufletul la gură.

Detaliile, arhitectura, costumele, interacțiunea cu restul personajelor, misiunile care variază atât de mult în comparație cu primul episod al aventurii Assassin’s Creed, toate m-au făcut ca de câteva zile să visez numai AC II, să-mi schimb status-urile pe toate rețelele sociale cu care am tangență și, în general, să incit foarte mulți non-gameri la discuții pe marginea unei povești fascinante. Iar dacă discuțiile începeau pe tonul “Bey, ce naiba e AC II ăsta, că ne-ai înnebunit?”… concluziile au fost mai mereu “OK, îl încercăm și noi” sau măcar “Da, arată bestial!”.

Să-ncepem cu… partea întâi, pentru că la ea se face referire încă din primele momente ale AC II. Așa cum era și normal, episodul al doilea reia un rezumat al primei secvențe care aduce în prim plan lupta dintre asasini și cavalerii templieri. Este reluată povestea lui Altair, personaj care va fi menționat în diferite moduri de-a lungul jocului, fie pentru că Ezio trebuie să obțină armele și armura predecesorului său, fie chiar printr-o apariție surprinzătoare a acestuia. Totuși, spre deosebire de evoluția ușor bizară a lui Altair, asasin de elită căruia brusc îi sunt retrase toate privilegiile și totodată uită și tehnicile de luptă, în cazul lui Ezio, procesul de învățare este explicat mult mai logic. Tânărul nobil este introdus în scenă drept un “copil de bani gata” al perioadei medievale, ale cărui singure griji sunt cucerirea tinerelor domnișoare și împărțeala de pumni cu rivalii familiei.

Istoria prinde însă o turnură mult mai gravă în  momentul în care tatăl și frații lui Ezio sunt spânzurați în piața publică, rezultat al uneltirilor și consiprațiilor marca Borgia. Ezio reușește să își salveze mama și sora și este obligat să părăsească Florența pentru vila familiei sale din Monteregioni. Ciclul de învățare pe care tânărul Ezio trebuie să-l parcurgă se desfășoară mult mai logic decât în cazul lui Altair, iar arsenalul de arme, dar și de mișcări de care dispune florentinul nostru, este mult mai vast. Pentru început, Ezio învață să se “piardă în mulțime”, recâștigându-și statutul de anonim când situația devine tensionată. Această metodă de camuflare poate fi pusă în practică fie folosindu-se de grupurile de oameni pe care îi întâlnește, fie angajând curtezane care te escortează și eventual pot distrage atenția paznicilor care îi stau în cale. În slujba lui Ezio mai pot intra și hoții, dar și mercenarii, iar scopul este același, de derutare sau chiar căpăcire a adversarilor. Jocul aduce în discuție un aspect cel puțin “simpatic”: mita. Astfel, pentru a scăpa de notorietatea total nepotrivită unui asasin care se vrea anonim, Ezio poate mitui oficialii care anunță căutarea lui, sau poate să rupă afișele “wanted” răspândite prin tot orașul.

assassins_creed_2 zborÎn ce privește stilul de luptă, posibilitățile sunt mult mai multe pentru Ezio, acesta fiind capabil să dezarmeze un adversar și să-l bată cu propriile-i arme. Totuși, o mică observație trebuie făcută la acest capitol: în primul episod se punea mult mai mult accent pe învățarea mișcărilor de luptă. Acum, poate și din cauza entuziasmului sau a mulțimii de obiective, jucătorul parcă nu va avea răbdare să-și însușească fiecare mișcare de luptă. Practic, recunosc că mai bine de jumătate de joc, am cam luptat ciobănește… prin atacuri simple și eschive, dar posibiltățile sunt mult, mult mai mari.

Tot la capitolul “învățare”, lui Ezio îi place apa și poate să înoate bine-merci, ba chiar să facă și scufundări pentru derutarea inamicului. Asta dacă nu preferă să se plimbe cu gondola prin Veneția, sarcină pe care o îndeplinește foarte bine. De fapt, Ezio va prelua la un moment dat, pe lângă sarcina de gondolier, și pe aceea de căruțaș “enduro” în sistem slalom uriaș. Cel mai sigur e să vedeți singuri despre ce e vorba.

O altă noutate pentru personajul principal este posibilitatea de alegere a hainelor și a arsenalului. Aceste elemente de RPG sunt foarte bine introduse în joc, dar te obligă să  furi suficient de mult sau să duci la bun sfârșit misiunile secundare, pe care le vei găsi la tot pasul. Una dintre cele mai simple metode de a face bani în primele orașe pe care le parcurgi (acolo unde comorile ascunse nu-ți aduc cine știe ce profit) este să faci pe justițiarul și să iei la pumni hoții pe care îi întâlnești. De la ei sigur obții mai mult decât prin jefuirea a câteva comori. O altă ramură a sistemului economic este pusă în scenă prin Vila Monteregioni, refugiul familiei Auditore, complex pe care jucătorul este invitat să-l renoveze, pentru ca apoi orașul în sine să producă bani pe care Ezio îi poate folosi.

Assassins-Creed-2bDacă tot am menționat misiunile secundare, unele dintre acestea îți aduc bani, altele aduc în prim-plan descifrarea simbolurilor ascunse  pe edificiile întâlnite sau obținerea sigiliilor unor asasini celebri. Fiecare dintre aceste misiuni are un specific aparte. Dacă în cazul descifrării simbolurilor, jucătorul trebuie să se priceapă la puzzle-uri, să descopere elemente ascunse în anumite picturi sau să ghicească unele coduri secrete, dacă vorbim despre obținerea sigiliilor asasinilor, jucătorul trebuie să parcurgă labirinturi impenetrabile, să dea dovadă de agilitate extremă și să poată dovedi inamici dintre cei mai abili.

Per total, deși m-a supus la niște nopți albe, Assassin’s Creed II merită fiecare minut jucat. De fapt întrevăd că voi relua jocul pentru completarea tuturor misiunilor neîndeplinite și pentru colectarea tuturor trofeelor. Având în vedere nivelul detaliilor și dinamica excelentă a jocului, sunt sigură că fiecare dintre voi va găsi alte și alte motive pentru rejucarea acestui titlu, un “all time top 10” al genului, dacă îmi este permis.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Bun, nu ai dat spoilere. Eu mai am de jucat la el!!!!!!

Vali

Super tare !! Cand apare si pe PC 🙁 ?

frumos joc ,incitant(abia astept brotherhood)

fanFUKINtastic! primul a fost o laba (de urs) trista.
asta a ajutat insa enorm la impactul celui de-al doilea! nu am mai jucat cu atata placere decat witcher, in ultimii 5-6 ani.
si imagineaza-ti a dupa ce l-am jucat am fost pana la Florenta.
eram tot timpul: „uite, aici am omorat un negustor”, sau „uite, pe turnul ala m-am cocotat…”

eu lam terminat

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail